Articole cu eticheta ‘Ford Kuga’

Test drive Peugeot 3008: Intro

12-05-2009

Francezii vor ca aceasta masina de familie cu cinci locuri sa se lupte pe piata cu Nissan Qashqai.

peugeot-3008_10

Asa cum am promis de citeva zile, in sfirsit am reusit sa imi adun gindurile si sa scriu despre Peugeot 3008. Ca locatie, test drive-ul international pentru presa a avut loc pe coasta Croatiei, in jurul orasului Dubrovnik. Aici am avut parte de drumuri destul de aglomerate, dar din fericire au fost si sectiuni mai libere, unde am putut sa-mi dau seama cum se comporta acest model complet nou.

Ca o introducere, masina este construita pe platforma lui 308, dar este mai inalta, mai spatioasa si mai practica. Francezii si-au dorit ca acest model sa fie un cumul de calitati, iar ca pozitionare pe piata ei il compara cu Nissan Qashqai. Eu il vad “luptindu-se” si cu VW Tiguan sau Ford Kuga, diferenta fata de rivalii sai fiind ca nu are si tractiune integrala.

De altfel, o varianta «four-wheel-drive» nici nu a intrat in calculele constructorului, dupa cum s-a spus foarte clar in conferinta de presa. Insa pentru ca acest lucru sa nu fie o problema, Peugeot a pregatit un sistem de control al tractiunii, numit Grip Control, care ajusteaza electronic comportamentul fiecarei roti in functie de suprafata pe care se ruleaza (iarba uda, noroi sau zapada). Din pacate masinile aduse in Croatia pentru test nu erau echipate cu acest sistem, asa ca nu pot sa va spun cit de mult ajuta masina in conditii de aderenta scazute. Am vazut doar un film de prezentare, in care un 3008 echipat cu Grip Control se comporta mult mai bine pe suprafetele mentionate mai devreme decit un 308 obisnuit.

Miine puteti citi cum se prezinta Peugeot 3008 din punct de vedere al designului exterior si interior.

La acest articol: 0 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Switch to our mobile site